Cabana din lemn rotund cu suprafata de aproximativ 55 mp

Proiectele propuse de noi in acest articol au scop pur informativ. Nu suntem arhitecti sau constructori. Vă prezentam aceste idei pentru a va ajuta in alegerea celei mai bune variante pentru construirea unei locuinte sau case de vacantă.

cabana_din_lemn_rotund_proiect

Cabanele si casele din lemn apar tot mai des in planurile multora dintre noi. De cele mai multe ori la sfarsit de saptamană dorim să fugim de agitatia orasului si de grijile zilnice, visăm să ne refugiem intr-o casă sau cabană din lemn intr-o zona de munte. Multi dintre noi sunt interesati să trăiasca o viată sănătoasă, incearcă să consume produse ecologice, să facă cat mai multă miscare si chiar să locuiasca in  case ecologice. Casa  inseamnă familie, sigurantă, bucurie si vise implinite. După ce au cucerit Europa, casele din lemn rotund devin tot mai apreciate şi în România datorită structurii cu aspect masiv , elegant şi usor rustic, care se îmbină perfect cu natura. Sunt ideale pentru zonele muntoase, unde constructiile pot fi facute pe suprafete mici de teren 300-500 mp. Pot fi amplasate langa un paraiaş, langa un lac, in mijloc de pădure sau la o margine de sătuc. Preţul caselor din lemn rotund „la cheie“ variază, în funcţie de diametrul buşteanului între 260 şi 400 de euro pe metru pătrat, fără TVA. Pentru buşteni cu diametrul de 160 de milimetri, preţul este de 260 de euro pe metru pătrat,  cu diametrul de 200 de milimetri – 300 de euro/metru pătrat, 220 mm – 320 euro/mp, 26 mm – 360 euro/mp şi pentru diametru de 300 de milimetri – 400 de euro pe metru pătrat. Preţurile pentru construcţiile „la cheie“ nu includ fundaţia şi autorizaţiile de orice fel necesare edificarii unei case (sunt preturi informative luate din revistele de specialitate in domeniul constructiilor din lemn). Costul total al unei astfel de case poate fi estimate  intre 20.000 euro si 45.000 euro in functie de suprafata si arhitectura. In acest articol vă prezentam o cabană ridicată din lemn rotund lăcuit avand regim de inaltime Parter + Mansarda in suprafată de 55 mp.

cabana_din_lemn_rotund_proiect1

SPECIFICAȚII CONSTRUCTIVE Cabană din lemn

Suprafata desfasurată de :54,87 mp

Capacitate cilindrică de: 227,00 m³

Unghi de acoperiș: 45.00 °

Zona acoperișului : 104.00 m²

Inaltimea cladirii : 6,35 m

Min. Dimensiuni Lot 20.80×17.49 m

Conform schitelor arhitecturale parterul locuintei este compartimentat in : Dormitor de 8.05 mp, baie de 3.45 mp, bucatarie de 4.45 mp, sufragerie de 15.8 mp si hol de 5.34 mp.

Mansarda acestei cabane de lemn este compartimentata in dormitor de 850 mp, dormitor de 6.61 mp, si hol de 2.67 mp.

cabana_din_lemn_rotund_proiect2

cabana_din_lemn_rotund_proiect13cabana_din_lemn_rotund_proiect3

MATERIALE DE CONSTRUCTII:
Peretii acestei cabane de lemn: jurnal de lemn, podele, acoperis din lemn: care acoperă tipul de lumină, unghiul de înclinare de 45 °.Pereti exteriori si interiori din busteni sau alte structuri. Scandura interioara din jumatati bustean sau lemn masiv. Structura planselor-grinzi masiv ecarisate. Structura sarpantei (capriori, arbaletrieri) – grinzi ecarisate.Scarile care fac legatura intre parter si mansarda sunt din lemn lacuit,mana curenta a scarilor este tip sina din lemn lacuit cu stalpisori de sustinere din lemn scultat.Acoperisul locuintei este tip sarpanta, invelit cu tigla onduline care imita şita de tip vechi.

cabana_din_lemn_rotund_proiect4

Diametrul minim propus de noi pentru buştenii utilizaţi este de 21 cm. Fiecare buştean este decojit manual, lăsat să se usuce si lăcuit. Pentru ameliorarea izolării, se pot folosi atît materiale izolante moderne (vată minerală) cât şi naturale (lână de oaie), acestea fiind introduse între buşteni, inclusiv în chertări (îmbinări). Acestea actioneaza ca bariere impotriva vaporilor de apa, impiedicand difuzarea vaporilor in interiorul constructiei. Cea mai utilizata bariera anti-vapori este folia de polietilena cu grosimea de 0.15 mm. Pentru o izolatie eficienta va trebui sa folosesti initial un strat de vata minerala, cu o grosime aproximativa de 12 cm. Acesta va fi introdus printre barnele de lemn si va fi acoperit cu o folie anticondens de aluminiu. Peste stratul de vata minerala imbracat in folie de aluminiu se aplica placi de gips-carton. Trebuie mentionat că acest strat trebuie prevăzut spre interiorul casei. Cablurile electrice sunt introduse în pereţi şi în celelalte elemente de structură în faza finală de montaj definitiv. Se utilizează conductori cu izolaţie sporită, cu armături suplimentare, pentru prevenirea scurtcircuitelor. Datorită tasării caselor din buşteni, uşile şi ferestrele sunt dimensionate ca atare, ele pot fi cu Tamplarie din lemn sau Tamplarie din Pvc. Din acelaşi motiv, suprafeţele faianţate, instalaţiile de apă şi de încălzire sunt montate cu elemente şi racorduri reglabile sau glisante, specifice acestui gen de construcţii.

cabana_din_lemn_rotund_proiect5

Cum se realizează incălzirea unei cabane din lemn ?Nu putem spune ca exista “cea mai sigură” optiune de incălzire, toate sunt sigure dacă sunt realizate corect. Adica să ai un horn de calitate, montat prefesional si curătat periodic (in cazul in care optezi pentru incalzire cu flacără), o instalatie electrică corect dimensionată si montată (pentru incalzirea electrica), si o sursă de incalzire de asemenea corect instalată (centrală, semineu, sobă, inclusiv tevi, calorifere ). O centrală electrică o poti monta si in interior pe perete, asemeni unei centrale de apartament, insa trebuie avut in vedere daca in zona ninge abundent si sunt vanturi puternice care pot sa lase casa fara curent electric. Deci, poate tot incalzirea pe lemne e “mai sigură”pentru cabanele din lemn. Puteti lua in calcul, si pentru atmosfera placută creată, instalarea unui semineu performant, la care sa poti conecta si cateva calorifere.Pentru mai multa sigurantă, pot fi montati senzori de fum, de gaze, dupa caz.

cabana_din_lemn_rotund_proiect6

AVANTAJELE CASELOR DIN BUSTENI

  1. cabanele din lemn sunt Eficiente energetic.Lemnul este un izolator natural si este foarte eficient in izolarea caldurii si frigului. Inseamna o economie de o cantitate semnificativa a energiei in comparatie cu casele din piatra, beton si caramida. Pe langa faptul ca un bun izolator termic, lemnul este, de asemenea, un excelent absorbant de zgomot, contribuind la transformarea casei din lemn intr-un spatiu cald, relaxant si linistit.

cabana_din_lemn_rotund_proiect7

2.cabane din lemn sunt Eficiente din punct de vedere economic.Datorita modului in care casele din lemn rotund sunt construite si totodata, datorita planificarii atente a constructiei lor, acestea sunt rapid de construit in comparatie cu cladirile realizate din materiale, cum ar fi piatra sau beton.

cabana_din_lemn_rotund_proiect8

3.Casele din lemn sunt Versatile din punct de vedere architectural. O casa de lemn este realizata intr-un spatiul special amenajat pentru fabricatie, urmand ca apoi acestea sa fie asamblate rapid, in locul dorit. Aspectul rustic sau modern este datorat faptului că structura din buşteni este aparentă atât pe exterior, cît şi pe interior.

cabana_din_lemn_rotund_proiect9

4.Durabilitate in timp a cabanelor din lemn. Lemnul, în starea sa naturală, menţine un grad relativ constant de umiditate în spaţiul de locuit, garantând o senzaţie reală de confort. Lemnul absoarbe umezeala în exces şi o eliberează când umiditatea atmosferică scade. O casa de lemn astfel realizata, va rezista testului timpului si va ramane o locuinta durabila pentru multe generatii.Materialele folosite in constructia caselor moderne din lemn, sunt realizate din lemn durabil si de calitate.

cabana_din_lemn_rotund_proiect11

5.Casele din lemn sunt Prietenoase cu mediul. Fiind realizate din lemn durabil, din surse regenerabile a padurilor si produse fara utilizarea combustibililor fosili, casele din lemn nu sunt doar ecologice, ci si ajuta in mod activ mediul prin absorbtia si stocarea CO2 atmosferic,  functionand asemenea unui filtru de aer.

cabana_din_lemn_rotund_proiect12

AMENAJAREA EXTERIOARA A TERENULUI RAMAS LIBER

– in functie de preferinte pe terenul ramas liber in jurul casei puteti sa amenajati un mic loc de joaca pentru copii, gradina de legume, straturi de flori, magazie, sau depozit de lemne ;

– folositi cat mai mult lemn, separati caile de acces cu gard viu sau arbusti si plasa de sarma ;

– o idee ar fi sa luati din padurea din apropiere crengi din lastarisul de carpen si saditi-l, in mare parte va prinde radacini si tuns se va indesi foarte repede ;

– plantati pomi frunctiferi inainte de inceperea constructiei, au nevoie de timp

– decorati cu piatra rondurile de flori.

-puteti sculpta masute si scaune din busteni ramasi de la constructia casei.

In speranta ca v-am putut fi de folos cu acest proiect de cabana din lemn, fie că vă apucati singuri de constructia unei cabane sau apelati la o firmă specializată in domeniu, vă dorim spor la construit .

Sursa: kreodom.pl

Comenteaza prin Facebook

comentarii